Prajitura raw cu cocos, portocale si ciocolata

Abia am asteptat sa impartasesc cu voi aceasta reteta. Pentru ca mie si celor dragi ne-a incantat simturile gustative.

Are o aroma delicata, este cremoasa, cu o textura perfecta.

Pentru prepararea ei veti avea nevoie de un robot de bucatarie cu lama S, pentru blat si un blender pentru creme.

Eu am folosit un Thermomix care tine loc de amandoua.

Ca forma, am folosit o tava dreptunghiulara de 28×18 cm, din care am obtinut aprox. 15 bucati.

Blat:

150 gr nuca
100 gr curmale
20 gr pudra de cacao raw
30 gr fulgi de cocos
1 vf cutit sare (roz de Himalaya sau marina)

Preparare:

In robotul cu lama S punem nucile si le maruntim foarte putin, undeva la 2-3 secunde. Apoi adaugam si restul ingredientelor si procesam pana se formeaza un aluat lipicios. Atentie la durata, deoarece nu dorim sa se elibere prea mult ulei din nuci.

Eu am folosit curmale moi, dar daca cele pe care le aveti sunt tari, le puneti in apa calda 15-20 min.

In tava am pus o folie de plastic pentru a fi mai usor de scos prajitura si apoi aluatul pentru blat pe care l-am apasat si intins cu mana, pentru a fi uniform.

Creme

Pentru creme aveti nevoie de 400 gr de caju crud. Acesta se pune in apa la hidratat, timp de 4-5 ore sau peste noapte. In acest timp isi va mari volumul, obtinand o cantitate de aproximativ 480 gr de caju, pe care il vom imparti asa cum este notat mai jos.

Crema de cocos si portocale

200 gr caju
pulpa de la o nuca de cocos tanara*
55 gr miere
sucul de la 1 portocala si jumatate (dimensiune mica)
1 lg coaja rasa de portocala
20 gr unt de cacao topit pe baie de abur

Prima data punem in blender caju-ul, nuca de cocos, sucul de portocale si mierea. Procesam pana cand totul a fost omogenizat si transformat intr-o crema fina, aproximativ 1-3 min, in functie de puterea blenderului. Aici este momentul sa gustati si daca doriti sa fie mai dulce, mai adaugati miere.

Apoi adaugam untul de cacao topit, coaja rasa de portocala si amestecam din nou pana la incorporare.

Turnam crema peste blat si punem la congelator pana vom pregati crema de ciocolata.

Crema de ciocolata

280 gr caju
80 gr miere
100 ml apa
15 gr pudra de cacao raw
30 gr unt de cacao topit pe baie de abur
1 vf cutit sare (roz de Himalaya sau marina)

Vom pune in blender caju-ul, mierea, apa si procesam pentru o obtine o crema fina.

Apoi adaugam pudra de cacao, untul de cacao topit si sarea, amestecand din nou pana cand aceste sunt bine omogenizate si avem o crema densa.

Turnam crema de ciocolata peste primul strat de crema, de la distanta mica pentru ca acestea sa nu se amestece.

Se tine in congelator timp de 4-5 ore.
Mie imi place sa o las peste noapte, iar apoi cu 3-4 ore inainte de a fi servita, mut tava in frigider. In acest fel se taie foarte usor si frumos.
Se poate pastra 3-4 zile la frigider…daca rezistati tentatiei. 🙂

* Nuca de cocos tanara a inceput sa se gaseasca si la noi tot mai des. Se poate cumpara din Metro, Kaufland, Carrefour. Dupa ce scoateti apa din ea si o savurati :), folositi o lingura ca un cutit cu varf rotunjit pentru a scoate crema. Apoi spalati-o bine pentru a o curata de posibile bucati din coaja.

Spor la prajiturit si astept cu drag sa imi spuneti cat de mult v-a placut 😛
Valentina