Supa crema de conopida cu lapte de migdale

Nu stiu cum e la voi, dar la mine in casa este destul de racoare, iar in perioada asta corpul mi-a cerut sa se incalzeasca. Asa ca am baut muulte ceaiuri (imi place tare mult sa stau cu cana de ceai langa mine si sa lucrez), iar azi m-am rasfatat cu o supa crema de conopida.
Daca aveti laptele de migdale deja preparat dureaza in jur de 20 de minute toata operatiunea.

Ingrediente:

300 gr conopida
o ceapa alba
un cartof
aprox. 100 gr telina radacina
aprox. 2 cani lapte de migdale
sare roz de himalaya (dupa gust)
2-3 catei de usturoi
1 lingurita de ghimbir proaspat dat pe razatoare
piper (dupa gust)
coriandru macinat (dupa gust)
patrunjel

Dupa ce curatam conopida, telina, cartoful si ceapa, le punem la fiert. Dupa ce au fiert le separam de apa si le punem in blender.
Adaugam condimentele: sarea, ghimbirul, piperul, coriandru, usturoiul, turnam laptele de migdale si procesam pana devine cremos.

Turnam supa in bol si adaugam mult patrunjel prospat tocat, ca sa avem si ceva verde si crud.

Delicios. Ma declar total multumita. Acum ca m-am si incalzit, trec din nou la treaba.

Cu drag,

Valentina